Directorul Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, Liviu Oboroc, a fost demis. Ordinul a fost semnat de către ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
După tragedia de la Căușeni, unde două persoane au decedat în mașina blocată în nămeți, premierul Dorin Recean a cerut demisia directorului Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, Liviu Oboroc, care a declarat că așteaptă un ordin în acest sens.
La 29 noiembrie, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a semnat un ordin prin care a fost demis directorul Serviciului Unic 112, Liviu Oboroc. Contactat telefonic pentru o reacție din partea postului de televiziune ONE TV, Liviu Oboroc ne-a spus că deocamdată nu comentează cererea premierului și că așteaptă un ordin în acest sens. Oboroc a ținut să precizeze, însă că în zilele de 26 și 27 noiembrie, angajații serviciului 112 au acționat conform legislației în vigoare.