Halterofilul Stanislav Uja a adus o nouă medalie pentru Republica Moldova la Campionatele Europene de haltere U-20 și U-23. Campionatul care se desfășoară în orașul Deres, Albania.
Sportivul a concurat în categoria de vârstă sub 20 de ani, la +110 kg, reușind un rezultat total de 368 de kilograme.
La proba de smuls, Uja a ridicat 165 kg. La aruncat – 203 kg, clasându-se pe locul patru la ambele discipline. Totuși, punctajul cumulat i-a asigurat medalia de bronz în clasamentul general.
Aceasta este a opta medalie obținută de sportivii moldoveni la competiția continentală din acest an. Participarea lotului național de haltere a fost posibilă datorită suportului financiar al Ministerului Educației și Cercetării.

