Patru persoane au fost reținute pentru șantaj și deținere ilegală de armament, în urma unei operațiuni de amploare desfășurate la Chișinău. Potrivit procurorilor, aceștia ar fi făcut parte dintr-o rețea infracțională.
Rețeaua era condusă de un bărbat de 45 de ani, care, prin amenințări fizice și cu moartea, ar fi încercat să obțină 30.000 de euro de la un alt membru al grupului, invocând o datorie fictivă.
În timpul perchezițiilor, ofițerii au descoperit un adevărat arsenal ascuns în pereți. 16 arme de foc, printre care mitraliere și puști de tip AKSU, Beretta și Winchester. Arme cu lunetă, 10.000 de cartușe, cinci grenade și două aruncătoare RPG-22. Totodată, au fost ridicate trei pașapoarte cu aceeași fotografie.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili proveniența armelor și legăturile grupului cu alte activități infracționale. Inclusiv cele comise pe teritoriul Uniunii Europene.

