Moldovenii se pot înregistra din nou pentru compensațiile la energie destinate sezonului rece 2025–2026. Consumatorii se pot înregistra pe platforma de compensații în perioada 3–28 noiembrie. Ajutorul de la stat vine într-un format nou: banii pentru căldură vor fi oferiți direct gospodăriilor, iar reducerile la energia electrică vor fi aplicate automat în facturi.
Potrivit ministrei Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, sprijinul va fi stabilit individual pentru fiecare gospodărie.
„Compensațiile vor fi calculate personalizat, în funcție de venituri și de statut — dacă persoana este student, pensionar sau are dizabilități.”
Ministra a precizat că bugetul pentru program nu este încă stabilit.
„În anii precedenți am beneficiat de sprijinul partenerilor de dezvoltare. În prezent, purtăm discuții cu aceștia pentru a vedea în ce mod ne pot oferi ajutor. Când vom avea claritate, vom comunica public.”
Natalia Plugaru a mai menționat că, în sezonul trecut, aproximativ 1,5% dintre solicitări au fost tentative frauduloase. Totuși, sistemul de înregistrare „are capacitatea de a le identifica, fiind unul complex și sigur”.
Programul „Ajutor la contor” este implementat pentru al patrulea an consecutiv și oferă compensații gospodăriilor vulnerabile la energie. În sezonul rece 2024–2025, bugetul total a fost de 2,69 miliarde de lei, iar peste 760.000 de familii au beneficiat de sprijin financiar.
Totodată, toate familiile din țară beneficiază de compensații la energia electrică pe parcursul întregului an, potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale.


