Ucraina intenţionează să reia importurile de gaze naturale prin conducta Transbalcanică, din noiembrie

Ucraina intenţionează să reia, în luna noiembrie, importurile de gaze naturale din Grecia prin conducta Transbalcanică. Asta în contextul intensificării atacurilor ruseşti asupra infrastructurii energetice naţionale, a anunţat joi firma de consultanţă ExPro, citată de Reuters, citează News.

Potrivit estimărilor, 55% din producţia internă de gaze a Ucrainei a fost afectată de bombardamentele din luna octombrie. Astfel, autorităţile de la Kiev au fost determinate să caute surse externe suplimentare de aproximativ 4 miliarde de metri cubi pentru a asigura alimentarea populaţiei în sezonul rece.

Companiile DEPA Commercial (Grecia), D.Trading, filială a grupului energetic ucrainean DTEK, şi Axpo Trading (Elveţia) au rezervat capacităţi pentru a livra zilnic circa 0,6 milioane de metri cubi de gaze din Grecia către Ucraina.

Conducta Transbalcanică, care leagă terminalele de gaz natural lichefiat (GNL) din Grecia de sistemul ucrainean, nu a fost utilizată în lunile septembrie şi octombrie, după o funcţionare parţială în iulie şi august.

În prezent, Ucraina importă zilnic aproximativ 24 de milioane de metri cubi de gaze. Peste 10 milioane provin din Polonia, 10 milioane din Ungaria şi circa 4 milioane din Slovacia.

Până de curând, ruta transbalcanică nu era competitivă din cauza costurilor ridicate de tranzit prin cele patru ţări traversate. Totuşi, reducerea tarifelor de transport în Moldova şi România a făcut posibilă reluarea importurilor începând cu luna noiembrie, a precizat ExPro.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA