O diagnoză cruntă, care i-a fost dată chiar la naștere, i-a predestinat o cale nu tocmai ușoară în viață. Vlad s-a născut cu paralizie infantilă cerebrală însă a reușit să-și depășească limitele, să facă abstracție de prejudecăți și să se bucure de fiecare zi. O simplă pasiune a oferit sens vieții sale, iar de 14 ani privește lumea prin obiectivul aparatului de fotografiat, care îi este prieten, alinare, ambiție și care îl inspiră să viseze la mai mult.
Pasiunea sa i-a adus până acum nu doar satisfacție, dar și numeroase premii.
”Arta fotografiei reprezintă un stil de viață pentru Vlad, nu trece o zi să nu pună mâna pe aparatul de fotografiat. Oamene, peisaje, orice îi iese în cale îl inspiră. Până acum, a realizat 30 000 de fotografii și visează să ajungă în totul celor mai buni 100 fotografi din lume”, Zinaida Batîru, jurnalistă ONE TV
Vlad este absolvent al Universității Tehnice din Moldova. Tânărul spune că s-a confruntat zilnic cu diverse provocări cât a fost student.
”Am văzut că oamenii mă privesc diferit și de multe ori eram respins voluntar sau involuntar prin fape sau prin vorbe. Și eu am început să lucrez mult asupra mea ca să combat aceste situații, aceste sterioipuri”.
La un moment dat a decis că e timpul să facă un pas hotărât în viață și să schimbe atitudinea celor din jurul său.
”Întodeauna mi-am pus întrebarea de unde apar oamenii în fotografie și am început să cercetez arta de fotografiei, cum pot să fac și eu fotografii. Am plecat să fac niște cursuri, perfecționări ca să cresc în domeniul dat”.
Odată cu obținerea certificatului, aparatul de fotografiat i-a devenit un aliat de încredere.
”Pima ședință foto a fost cu o cu domnișoară într-un lan de grâu la ora 4 dimineața. Toată chestia asta a fost ca o motivație, din entuziasm făceam lucru ăsta și la partea de editare am văzut ce trebuie să mai corectez în acțiune, după care când am mers mai sus la altă etapă de professionalism, am început să văd altfel lucurile”.
Au urmat alte proiecte care l-au inspirat să viseze.
”Am realizat câteva proiecte în domeniul fotografiei, primul proiect este Dizabilitatea văzută altfel, am fotografiat câțiva tineri cu nevoi speciale, am redat povestea lor de succes prin fotografie, cât de frumos văd ei viața”.
Proiectul ”Dizabilitatea Văzută Altfel” a reprezentat începutul drumului spre succes.
”Experiența de lucru în anumite proiecte sociale, m-a făcut să văd lumea altfel, avem proiecte unde plecam în orfelinate, case de bătrâni, vedem povești ale oamenilor care au destine mai triste, asta pe mine mă făcea să văd lumea altfel”.
Fetele Roșcate este un alt proiect al lui Vlad. Prin intermediul acestei serii de fotografii, el a reușit să surprindă și să redea într-un mod unic și captivant caracteristicile distincte ale femeilor roșcate, spune tânărul.
În 2019, Vlad a obținut primul său premiu, fiind recunoscut drept cel mai bun fotograf al anului.
”A urmat un premiu în anul 2022 la un concurs de fotografie unde am fost premiat cu premiul Triunful Anului în domeniul fotografiei. Am făcut o fotografie gen portret unde am redat o domnișoară în alb negru, zâmbea”.
La vârsta de 32 de ani, Vlad se simte fericit și plin de energie. Iar pe lângă proiectele de susținere a persoanelor cu nevoi speciale, tânărul are și planuri de viitor grandioase.
”Realizarea unui proiect media, unde să realizez diferite proiecte de divertisment de exemplu content video, foto și să adun o echipă mare de specialiști în domeniul dat”.
În pofida tuturor obstacolelor, Vlad spune că va munci pentru a oferi în continuare emoții și amintiri frumoase.