Săptămâna aceasta se împlinesc 75 de ani de la deportările în masă din Basarabia. În Piața Marii Adunări Naționale va fi inaugurată expoziția „Trenul Durerii”, ajunsă la a doua ediție.
Evenimentul va fi marcat la Chișinău, sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 8.00, prin acțiuni de comemorare – depuneri de flori și un moment de reculegere pe Aleea Gării, cu participarea conducerii țării.
Expoziția „Trenul Durerii” va începe la ora 09:00. Anul acesta, expoziția va fi prezentată într-un format nou, integrând elemente digitale și grafice, conținut multimedia, obiecte autentice, fotografii și povești din viața familiilor deportate.
Vizitatorii vor avea ocazia să exploreze cele două vagoane, unde va fi amenajată o bibliotecă specială. În „Cartea Memoriei”, fiecare va putea căuta și găsi numele rudelor deportate, oferindu-le astfel un omagiu celor care au suferit în urma deportărilor. Această expoziție oferă o oportunitate unică de a redescoperi și de a onora memoria unei perioade tragice din istoria Basarabiei.
Deportarea în masă din 6-9 iulie 1949 este cea mai amplă de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova, în urma căreia au avut de suferit 36 mii de oameni sau peste 11 mii de familii. Casele, pământurile și bunurile țăranilor deportați au fost transmise colhozurilor, iar o parte au fost furate și vândute. Pentru desfășurarea operațiunii au fost mobilizate 3.071 de camioane și 1.736 de vagoane.