50 de tineri vor dezvolta instrumente digitale de prevenire și combatere a dezinformării

50 de tineri pasionați de IT și comunicare participă la Hackathonul „Nistru TruthBridge”. Scopul lor este de a crea soluții digitale care să ajute la prevenirea și combaterea fenomenului dezinformării și a discursului instigator la ură.

 

Evenimentul este susținut de proiectul „Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și a coeziunii sociale în Moldova”, finanțat de Fondul ONU pentru Consolidarea Păcii și implementat de OHCHR, PNUD și UN Women.

„Sunt entuziasmată că acest eveniment a adunat oameni din diferite domenii ale vieții de pe cele două maluri ale râului Nistru, creându-le spațiu pentru a explora modalități în care tehnologia ne poate ajuta să înțelegem mai bine diversele fluxuri de informații, uneori contradictorii. Verificarea faptelor bazată pe dovezi este piatra de temelie a generării și raportării conținutului media obiectiv și de calitate. Sunt convinsă că soluțiile propuse de echipe vor avea potențialul de a ne ajuta pe toți să navigăm mai bine prin conținutul generat online și să contribuie la promovarea toleranței, pluralismului și coeziunii în cadrul comunităților, precum și între acestea”, a menționat Daniela Gasparikova, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Pe parcursul evenimentului, participanții vor avea ocazia să-și dezvolte și să testeze ideile de soluții inovatoare, transformându-le în prototipuri funcționale. Vor fi susținuți de mentori din Moldova, România și Georgia, experți în domenii precum vizualizarea datelor online, media, analiza și combaterea dezinformării, precum și în tehnologia informației și dezvoltarea de aplicații.

„Răspândirea dezinformării și informațiilor false a crescut în ultimii ani cu o viteză fără precedent în întreaga lume, contribuind adesea la răspândirea discursului de ură, cauzând daune sociale și diviziuni, și subminând potențial buna guvernare, statul de drept și pacea și stabilitatea. ONU și-a luat angajamentul de a combate acest fenomen negativ, protejând în același timp drepturile omului și libertățile fundamentale”, a spus Kristine Jenssen, Consilieră pentru pace și dezvoltare, Biroul coordonatorului rezident al ONU în Republica Moldova.

Trei dintre cele mai creative prototipuri vor primi sprijin financiar pentru implementare. Fiecare dintre acestea va beneficia de un grant de aproximativ 5500 de dolari SUA, sumă ce va fi distribuită în două părți: prima jumătate la începutul proiectului și restul după finalizarea dezvoltării soluției.

Echipele câștigătoare vor fi consultate și ghidate de Transparency International-Moldova și PNUD. De proiectele finale vor beneficia atât utilizatorii rețelelor sociale, cât și jurnaliștii, rețelele de fact-checking etc.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA