Autoritățile anunță că instituțiile responsabile subordonate Executivului întreprind măsurile necesare pentru a gestiona impactul condițiilor meteorologice extreme care afectează raioanele din centrul și sudul țării.
Pe drumurile publice naționale se efectuează lucrări de patrulare, lucrări de deszăpezire și combatere a lunecușului. În proces sunt antrenate 76 de utilaje speciale ale întreprinderilor rutiere SA Drumur. Au fost deja folosite peste 42 de tone de material antiderapant și 37 de tone de sare tehnică. Toate serviciile Administraţiei de Stat a Drumurilor sunt mobilizate pentru a oferi suportul necesar.
În prezent, drumul între satul Tomai și intersecția satului Jolta este blocat. Pentru siguranța cetățenilor, se recomandă evitarea traseului M5, iar în zona satului Greblești din raionul Strășeni, circulația se desfășoară cu mare dificultate.
Blocate sunt și porțiunile de drum dintre Anenii Noi – Căușeni, dintre localitățile Congaz și Svetlîi. Drumuri blocate sunt și în raionul Cahul – la Badicu, Baurci; raionul Leova – Iargara, Ciadîr; raionul Cantemir – Larguța, Capaclia, Haragis și raionul Ștefan Vodă – Rascaieți.
Totodată, Poliția a sporit numărul de echipaje în țară. Peste 1300 de polițiști acționează în regim sporit pe străzi, în localități și drumurile naționale.
Salvatorii intervin pe șosele naționale în suportul persoanelor și deblocarea mijloacelor de transport ce au derapat de pe traseu sau au rămas blocate în zăpadă. Până în acest moment, au fost înregistrate 62 intervenții ale echipelor de salvatori și pompieri. La fel, sunt asigurate serviciile medicale, inclusiv prin intervențiile ambulanțelor. În zonele de acces cu probleme sunt realizate intervenții comune cu IGSU.
La Aeroportul Internațional Chișinău, toate utilajele de deszăpezire și curățire lucrează în continuu pentru a menține pista în condiții posibile de decolare și aterizare. Potrivit cerințelor ICAO și IATA, decolarea aeronavelor nu este permisă fără efectuarea procedurilor de-icing. Siguranța pasagerilor și a echipajelor este o prioritate, în acest context, zborurile pot suferi întârzieri sau anulări. La moment, potrivit orarului, se atestă rețineri a zborurilor și au fost anulate 4 curse, dintre care 2 curse spre Istanbul, și câte una spre Viena și Berlin.
La frontiera de est, vest și sud a țării, circulaţia autovehiculelor se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar drumurile spre frontieră sunt accesibile.
La posturile vamale situate pe frontiera moldo-română, traversarea camioanelor prin posturile este restricționată. La această oră, partea română interzice temporar circulația camioanelor din cauza ninsorii abundente.