41 de echipe din toată țara s-au calificat în finala EuroQuiz 2025

Cele mai bune 41 de echipe din Republica Moldova au câștigat etapa raională a concursului național EuroQuiz 2025 și s-au calificat pentru marea finală. Aceasta va avea loc pe 7 mai și va aduna cei mai buni tineri cunoscători ai valorilor și istoriei europene.

Peste 2 500 de elevi din toate raioanele țării și din municipiul Chișinău au participat la această etapă, organizată sub formă de quiz interactiv. Grupate în aproximativ 500 de echipe, tinerii au răspuns la întrebări din domenii precum istorie, geografie, gastronomie, cultură europeană și instituțiile UE.

Fiecare raion va fi reprezentat de o echipă învingătoare, iar din capitală vor merge în finală cinci echipe. Premiul cel mare pus în joc este o vizită de studiu la Bruxelles, unde elevii vor avea ocazia să descopere îndeaproape instituțiile europene și să interacționeze cu lideri ai Uniunii Europene.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA