Moldova este tot mai afectată de obezitate, una dintre cele mai mari probleme de sănătate ale secolului al XXI-lea. Una din patru persoane suferă de exces ponderal, iar și mai grav este că 35 la sută dintre copiii din țara noastră au probleme cu greutatea. Potrivit medicilor, în doar cinci ani numărul copiilor diagnosticați cu obezitate a crescut de cinci ori.
Acum doi ani, Vlad a fost diagnosticat cu obezitate. Băiatul povestește că mama s-a alarmat după ce a observat că greutatea la vârsta de 11 ani era de 72 de kg. Odată ce a fost diagnosticat cu obezitate, băiatul a urmat și un tratament hepatic, deoarece din cauza surplusului de țesut adipos a fost afectat ficatul.
”Eram obez fiindcă cantitatea la mâncare era mai mare și nu aveam regim când să mănânc, când era atunci mâncam, mâncam seara”.
Deseori la școală elevii îl marginalizau, ceea ce l-a motivat și mai mult să slăbească. A urmat o dietă indicată de medic și timp de un an, Vlad a slăbit 12 kg.
”De multe ori mi s-a spus că sunt foarte gras. Îmi era pur si simplu trist că așa colegi sunt. Eu nu eram cu toți copiii, nu mă jucam cu ei, ei nu mă apreciau, nu eram chiar deosebit”.
În secția de Endocrinologie de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, l-am întâlnit și pe Silviu, în vârstă de 14 ani, care cântărește 140 de kg. Din cauza obezității băiatul suferă și de diabet zaharat și de tensiune arterială. Pentru a ține sub control boala, Silviu spune că are un regim alimentar elaborat de medici.
”Este genetic de la bunel, la tata și de la tata la mine. Care este regimul tău alimentar zilnic? Dimineața cereale, la amiază supă, seara salată și o bucată de carne”.
Obezitatea reprezintă o patologie cronică progresivă de acumulare a grăsimii la nivelul țesutului adipos, dar și factor de risc pentru alte afecțiuni grave.
”Afectează organele endocrine cât și induce riscul de apariția patologiilor, în deosebi patologia cardiovasulară, hipertehsiunea arterială, insuficienta cardiacă, afectarea ficatului, riscul de apariție a diabetului de tip”, spune Diana Munteanu, medic endocrinolog-nutriționist.
Cauzele obezității pot fi multiple. Printre acestea se numără alimentele nesănătoase, stresul, unele medicamente, somnul neregulat, disfuncțiile hormonale.
”Toate încep din sarcină și din perioada de copilărie cât este de important și o sarcină să fie supravegheată, atunci când există factori de risc o glicemie mai crescută, o alimentație incorectă în timpul sarcinii deja se induc niște modificări la nivelul țesutului pancreatic, ceea ce indică un risc crescut de a adăuga în greutate”.
Specialiștii în nutriție recomandă adoptarea unui stil de viață sănătos și evitarea expunerii excesive a copiilor la sedentarism în instituțiile școlare.
”Surplusul de greutate poate apărea la o vărstă de 3-4 ani, ulterior la 6-7 ani, sunt niște momente numite saltul ponderal fiziologic, perioade de vârste care predispun la acumularea mai rapidă. Este foarte important ca să fie motivat părintele ca să îi asigure și să descute, și să-i explice, că produsele fast food sunt foarte atractive și dacă copilul odată a gustat, neapărat o să mai vrea”.
Medicii le recomandă pacienților să măsoare săptămânal circumferința abdomenului și să se cântărească. Odată ce au fost diagnosticați cu obezitate, pacienții trebuie să monitorizeze sistemul cardiovascular și nivelul glucozei în sânge.
Organizația Mondială a Sănătățiiprognozează că până în 2035, doi din cinci copii vor fi supraponderali sau obezi. Cel mai mic copil diagnosticat cu obezitate în țara noastră are doar 4 ani și o greutate corporală de 54 de kg.