34 de ani de la Războiul de pe Nistru: Eroii au fost comemorați la Chișinău

Se împlinesc 34 de ani  de la Războiul de pe Nistru: Ceremoniile de comemorare au începtul la Chișinău cu depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. La eveniment a participat președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, prim-ministrul Alexandru Munteanu, dar și veterani.

În discursul său, șefa statului, Maia Sandu,  a cerut retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova.

”Republica Moldova nu dorește război, dorește pace. Iar pacea adevărată nu poate fi construită pe minciună și nu poate fi construită cu trupe străine pe teritoriul nostru. Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești de pe teritoriul R. Moldova. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. În război agresorul este cel care atacă. În 1992, agresorul a fost Rusia, astăzi, în Ucraina, agresorul este Rusia. A spune că ambele părți sunt vinovate – înseamnă a falsifica adevărul. Republica Moldova nu a râvnit la teritorii străine, nu a pornit războaie, și-a apărat doar pământul strămoșesc.” , a declarat șeful statului.

Pe parcursul zilei de azi va avea loc Marșul Memoriei.  Aceștia vor porni din Piața Marii Adunări Naționale spre monumentul „Maica Îndurerată”. Pe 2 martie 2026 se împlinesc 34 de ani de la izbucnirea conflictului armat de pe Nistru. În întreaga țară vor fi organizate acțiuni de comemorare a celor 321 de persoane care și-au pierdut viața, din cei peste 30 de mii de compatrioți care au luptat pentru apărarea independenței și integrității Republicii Moldova.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA