La începutul conflictului din Transnistria, declanșat pe 2 martie 1992, poliția Republicii Moldova a fost prima care s-a ridicat în apărarea suveranității și integrității teritoriale a statului. Polițiști din toate colțurile țării, atât de pe malul drept, cât și de pe malul stâng al Nistrului, au intrat în luptă împotriva armatei ruse staționate în regiunea separatistă transnistreană. La 34 de ani de la acele evenimente, veteranii își amintesc despre experiența de pe front și despre camarazii căzuți în luptă.
Mihai Cebotaru, fiind angajat al poliției rutiere din Strășeni, la fel ca și colegii săi, a răspuns imediat apelului. A fost trimis pe front, mai întâi la Holercani, apoi la Chițcani.
”Când separatiștii din Transnistria ghidați de câtre armata regulară a Federației Ruse au încercat să ne sugrume, necatând la faptul că cunoaștem toți că atunci nu aveam nici pregătirea respectivă, fiindcă primii care au ieșit la apărarea Patriei a fost nu Armata națională, dar Poliția națională, fiindcă armată nu era instaurată pedeplin și fără indoială că la etapă inițială am plecat toți pe linia frontului cu pistolul makarov care aveam în dotare și o armă automată la câteva persoane.”, a spus Mihai Cebotaru, veteran.
Ion Savin, fiind polițist în Orhei, a plecat încă din primele zile, alături de colegii săi, să apere suveranitatea statului. Unitatea lor a fost dislocată pentru a asigura paza podului de la Molovata, un punct de trecere de importanță strategică.
”E război, închipuiți-vă că pe neașteptate cineva te-a pune cuțitul la gât și te pomerești peste Nistru în partea ceea în subsol la Dubăsari. Am aviut nenorocul ăsta să ajung și acolo. Era interesul să ne apărăm independența atunci și nu mai mult.”, a spus Ion Savin, veteran.
La rândul său, Nicolae Razlovan, în vârstă de 43 de ani la acea dată, comandant al detașamentului cu destinație specială „Fulger”, a solicitat personal să fie trimis pe front. În grad de maior, el conducea un grup de zece sergenți, fiind desemnat să apere una dintre arterele strategice din Tighina.
”În primul rând te revolți, cum așa măi, el împotriva mea, cel din sat de la mine, cum așa când suntem un fel de neamuri, adică asta pe urmă. Dar asta n-a fost nici vina mea, nici vina lui. El a fost într-atâta de speriat „Iată vin românii”, iată care a fost politica la Tiraspol: „Румыны нападают, идут захватывать нас”, iată ce a fost.”, a spus Nicolae Razlovan, veteran.
Nicolae Razlovan consideră că Republica Moldova trebuie să-și consolideze capacitățile de apărare și să fie pregătită pentru o eventuală escaladare a conflictului.
”Și azi e război la noi în țară, deoarece Transnistria asta-i o bubă care crește, care un pericol, prezintă pericol deosebit pentru Moldova, care așteaptă o mica implicația a rusiei. Mesajul meu de bază este să ne păzim, să ne apărăm și să fim mai prudenți.”, a mai spus Rozlovan.
La rândul său, Mihai Cebotaru regretă că, în pofida jertfelor umane, o parte a malului stâng al Nistrului rămâne și astăzi sub controlul autorităților separatiste de facto. Totuși, el își exprimă speranța că situația va fi soluționată pe cale diplomatică.
”Suferim de la acest lucru și ne doare sufletul, dar sânt ferm convins de faptul că acțiunile care întreprinde conducerea de azi a RM, situația geopolitica din regiunea noastră – război din Ucraina, va fi mult mai favorabil pentru a rezolva problema respectiva odată și pentru de a una, de a reintegra țara noastră RM, o țară frumoasă prosperă cu oameni buni la suflet și devotați neamului și țării.”, a spus Mihai Cebotaru, veteran.
Ion Savin este de părere că, în contextul războiului din Ucraina, Republica Moldova se confruntă cu riscuri majore și că, în calitate de stat independent, îi va fi dificil să-și apere interesele și cetățenii fără sprijin extern.
”Noi un stat așa de mic nu avem șansa de a exista, deatâta că eu văd unica ieșire de a ne păstra ca cultura, limba și etnia asta să ne unim cu România, altă ieșirea nu-i și eu cred că cu timpul lucrul ăsta se va întâmpla.”, a spus Ion Savin, veteran.
Potrivit datelor oficiale, în conflictul din stânga Nistrului și-au pierdut viața 364 de persoane, 36 au fost date dispărute, 297 au rămas cu dizabilități, iar alți 250 au decedat ulterior, la ani distanță de la încheierea războiului, din cauza rănilor suferite.
