33 de profesori moldoveni sunt documentați după ce au participat la instruiri organizate în Federația Rusă de către organizația ”Evrazia”, afiliată fugarului Ilan Șor. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun. El a precizat că, în mare parte, cadrele didactice sunt din școli cu predare în limba rusă, dar și din UTA Găgăuzia.
Ministrul Educației a mai declarat că profesorii urmează să primească avertizările în scris. În cazul în care aceste situații se vor mai repeta, acestora le-ar putea fi retras gradul didactic. Dan Perciun a mai adăugat că scopul acestor instruiri era de a promova narativele rusești.
”Săptămâna viitoare va avea loc ședința Consiliului Național de Etică și Integritate, care a primit aceste informații din partea Ministerului. Urmează să le examineze și să se expună pe marginea faptelor. Consiliul va decide ce pași trebuie întreprinși mai departe”, a declarat Dan Perciun.
Menționăm că din cele 33 de persoane, 28 au participat la instruiri în Federația Rusă pe parcursul anului 2024, iar alte cinci de la începutul acestui an.
CITEȘTE ȘI Profesori moldoveni, instruiți în Rusia pentru a răspândi narativele Moscovei