Vameșul din cadrul Postului vamal Sculeni și un complice de-al său au primit 30 de zile de arest. Funcționarul, dar și complicele său, sunt vizați într-un caz de mită în valoare de peste 10.000 de euro, pretinsă de la un transportator de colete.
Magistrații Judecătoriei din Bălți au emis astăzi mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele vameșului de la Postul vamal Sculeni și complicelui său. Funcționarul a primit 10 mii de euro pentru a asigura trecerea unui lot de marfă de contrabandă prin postul vamal.
Tot astăzi, judecătorii de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, au examinat demersul procurorilor cu privire la arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului, reținut de ofițerii CNA în dosarul mitei de peste 1 000 000 de lei. Acesta este acuzat de trafic de influență, fiind cercetat pentru solicitarea a 35.000 de euro într-un caz și 25.000 de euro într-un alt caz, în schimbul promisiunii de a soluționa un dosar de evaziune fiscală și de a facilita obținerea unor acte permisive pentru un teren din Capitală.