De ziua Polițistului de Frontieră European, 290 de Polițiști de Frontieră, ofițeri FRONTEX și studenți ai Academiei MAI „Ștefan cel Mare” au donat 125 de litri de sânge și 15 litri de plasmă.
Polițiștii de Frontieră au donat sânge și plasmă atât în Chișinău, cât și în alte localități.
”290 de polițiști de frontieră, ofițeri FRONTEX și studenți ai Academiei MAI „Ștefan cel Mare” s-au unit în numele binelui pentru cei care au nevoie de susținere și acea picătură de sânge”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.
Poliția de Frontieră, în parteneriat cu CNTS, organizează pentru al 10-lea an consecutiv un eveniment special cu ocazia Zilei Polițistului de Frontieră European. Conform OMS, la nivel mondial, la fiecare două secunde, cineva necesită o transfuzie de sânge, iar una din zece persoane internate în spital are nevoie de o transfuzie.