27 de persoane, inclusiv 6 copii, evacuate în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament din Chișinău

27 de persoane, inclusiv șase copii, au fost evacuate în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Chișinău.  S-a întâmplat în dimineața zilei de vineri, într-un bloc de locuințe de pe strada Romană.  Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit din cauza unei defecțiuni tehnice a cazanului de încălzit.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la fața locului s-au îndreptat cinci echipaje de pompieri și salvatori. Ajunși la fața locului, aceștia au constantat că flăcările au cuprins un cazan de încălzit conectat la rețeaua de gaz natural, dar și mai multe bunuri din interiorul băii apartamentului.

Incendiul a fost localizat la ora 07:10 și lichidat complet la ora 08:05. Pentru a preveni intoxicația,  salvatorii au evacuat 27 de locatari, printre care șase minori. Proprietara locuinței afectate s-a evacuat de sine stătător înainte de sosirea echipajelor. În acest context, salvatorii îndeamnă cetățenii să verifice periodic funcționalitatea cazanelor, sobelor și altor instalații de încălzire și să asigure aerisirea corespunzătoare a încăperilor. În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 41 de situații de risc.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA