22 de secții de votare vor fi deschise în România pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova. Un anunț în acest sens a fost făcut de către ambasadorul țării noastre la București, Victor Chirilă.
Astfel, cele mai multe secții, cinci la număr, vor fi deschise în București. Alte trei secții de votare vor fi la Iași. Câte două secții de votare vor fi amenajate în Timișora, Cluj și Brașov. Și câteva una la Sibiu, Oradea, Târgu Mureș, Craiova, Suceava, Bacău, Galați, dar și Constanța.
”Suntem recunoscători Organizațiilor studenților basarabeni din respectivele orașe. FTB – Federației Tinerilor Basarabeni, Clubul Basarabencelor din România, Clubul Oamenilor de Afaceri Basarabia, Consulilor noștri onorifici de la Cluj, Baia Mare și Timișoara, pentru implicarea lor activă în deschiderea secțiilor de votare în orașele României, alături de Ambasada Moldovei la București și Consulatul General al Republicii Moldova”, a scris ambasadorul.
Victor Chirilă a mai precizat că alegerile parlamentare din 28 septembrie sunt cruciale pentru viitorul european al Republicii Moldova. În context, el i-a îndemnat pe cetățenii noștri să se pregătească pentru a participa masiv la scrutinul din toamnă.
”Vom alege parlamentul aderării noastre la Uniunea Europeană. Nu exagerez, avem o șansă unică, irepetabilă, de a deveni membri ai UE până la sfârșitul acestui deceniu. Invităm toți cetățenii Republicii Moldova să se pregătească pentru participarea la alegerile din toamnă. Să se asigure că buletinele de identitate și pașapoartele sunt valabile”, a mai precizat ambasadorul Victor Chirilă.