2041 de elevi studiază în școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană. Datele au fost prezentate de Biroul politici de reintegrare, care a atras atenția asupra evoluțiilor pozitive, dar și a dificultăților cu care se confruntă școlile cu predare în limba română de pe malul stâng al Nistrului.
Potrivit BPR, creșterea numărului de elevi în aceste școli confirmă faptul că părinții aleg instituțiile unde procesul educațional se desfășoară în limba română, cu aplicarea programelor școlare aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.
„Această tendință este și mai valoroasă în contextul general al declinului demografic și al scăderii constante a numărului de copii din întreaga regiune transnistreană”, a menționat BPR.
Biroul a menționat că, în pofida tendințelor pozitive, instituțiile se confruntă cu probleme majore. Cinci dintre cele opt școli își desfășoară activitatea în spații închiriate.
„Această situație este rezultatul presiunilor artificiale și obstacolelor create de către Tiraspol. Împiedică restituirea sediilor proprii sau oferirea altora potrivite și constrânge elevii și profesorii să activeze în condiții nepotrivite”, a explicat BPR.
BPR a precizat că cele opt școli cu predare în limba română reprezintă astăzi nu doar o opțiune educațională, ci și o garanție de viitor pentru copiii din regiunea transnistreană.
„Aceste școli asigurându-le dreptul la educație de calitate, conform standardelor naționale, europene și internaționale”, a punctta BPR.