Koziha, epicentrul protestelor: animalele sănătoase sunt sacrificate în masă. Șapte fermieri au fost amendați
Șapte fermieri din satul Koziha, din regiunea rusă Novosibirsk, au fost amendați cu câte 12.000 de ruble pentru participarea la proteste față de sacrificarea în masă a animalelor, desfășurată de autorități fără explicații clare. Potrivit publicației „Rusia Orizontală” instanța i-a declarat vinovați de
Acord semnat la Chișinău: Cehia investește în modernizarea asistenței sociale din Moldova
Cehia extinde ajutorul pentru Republica Moldova în vederea îmbunătățirii asistenței sociale din țară, astfel încât aceasta să fie aliniată la standardele Uniunii Europene. Un acord privind extinderea investițiilor în acest sens a fost semnat joi, la Chișinău, de miniștrii muncii din cele două
Criza de la Durlești se adâncește: Aprovizionarea cu alimente a trei grădinițe, în pericol
Criza de la Durlești se adâncește, după ce activitatea Primăriei a fost practic blocată în urma arestării primăriței și a adjunctului ei într-un dosar de escrocherie. De această dată, aprovizionarea cu alimente a celor trei grădinițe din oraș este în pericol. Contabila instituției
MAI continuă intervenția pe Nistru: sute de salvatori și echipe internaționale, implicați în misiune
Sute de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, alături de experți internaționali, sunt implicați în intervenția de pe râul Nistru pentru limitarea poluării și protejarea populației. Misiunea este una complexă și se desfășoară cu participarea mai multor structuri naționale și parteneri externi. De la
Moldova își consolidează parteneriatul cu Banca Mondială. Proiecte de 1,7 miliarde dolari pentru Republica Moldova
Republica Moldova își intensifică parteneriatul cu Grupul Băncii Mondiale, în vederea susținerii reformelor și modernizării economiei. Discuțiile au avut loc la Washington, în cadrul unei întrevederi cu vicepreședinții instituției. În cadrul dialogului cu Antonella Bassani și Kim Sangbu, oficialii au abordat aprofundarea cooperării
Fostul vicepreședinte al raionului Hâncești, Dumitru Vartic, respinge acuzațiile și spune că va colabora cu ancheta
Fostul vicepreședinte al raionului Hâncești, Dumitru Vartic, care și-a dat demisia după ce a fost acuzat că și-ar fi agresat soția, Ludmila Vartic, declară că toate învinuirile care i se aduc sunt nefondate și că va colabora cu organele de anchetă pentru a
Ministerul Educației avertizează: Document fals, distribuit în școli din Găgăuzia
Ministerul Educației anunță că a fost sesizat despre distribuirea unui document fals către instituții de învățământ din UTA Găgăuzia. Autoritățile avertizează că acesta este prezentat în mod fraudulos drept un regulament oficial. Potrivit MEC, documentul conține indicații privind modificarea panourilor informative, afișarea unor
Ministerul Sănătății: Precizări privind gestionarea resturilor anatomopatologice și soluțiile propuse
Ministerul Sănătății anunță că este la curent cu problemele privind gestionarea resturilor anatomopatologice și tratează situația cu maximă responsabilitate. Acestea reprezintă țesuturi sau părți ale corpului uman rezultate în urma intervențiilor medicale, care necesită o gestionare specială, conform normelor sanitare și etice. Autoritățile
Aproape 7.000 de elevi vor vizita universitățile din țară în cadrul campaniei „Învață în Moldova”
Aproape 7.000 de elevi din întreaga țară vor participa, în lunile martie și aprilie, la tururi organizate în universitățile din Republica Moldova. Inițiativa face parte din campania națională „Învață în Moldova”. Vizitele sunt organizate la cele 10 instituții publice de învățământ superior și
Un „curier” fals și un „om de afaceri”, condamnați pentru escrocherie
Două persoane au fost condamnate pentru escrocherie, după ce au înșelat victimele și le-au provocat prejudicii de zeci de mii de lei și dolari. Un tânăr de 21 de ani și un bărbat de 42 de ani au fost condamnați la ani grei
