Prințul Andrew, eliberat după 12 ore de interogatoriu în ancheta legată de Jeffrey Epstein
Fratele regelui britanic Charles III, fostul prinț Andrew, a fost eliberat din secția de poliție după aproape 12 ore de interogatoriu. Poliția britanică a publicat un comunicat în care precizează că ancheta în cazul acestuia continuă, el fiind suspectat de abuz în funcție
Serviciile europene secrete avertizează: Putin nu va accepta pacea în Ucraina, chiar dacă obține Donbasul
Serviciile secrete din cel puțin cinci țări europene sunt convinse că președintele rus Vladimir Putin nu va accepta pacea în Ucraina, chiar dacă va obține controlul deplin al Donbasului. Cel puțin asta afirmă, pe surse, două publicații occidentale: The New York Times și
Încă un membru al grupului criminal, reținut pentru implicare în pregătirea lichidării unor persoane din Ucraina
Un alt membru al grupului criminal, bărbat cu vârsta de 36 ani, implicat în pregătirea de lichidare fizică a persoanelor publice din Ucraina, a fost reținut. Oamenii legii anunță că se petrec acțiuni de urmărire penală în privința acestuia. Precizăm că, o amplă
Amenințarea judecătorilor va fi pedepsită penal. Proiectul, votat în prima lectură
Amenințarea sau agresarea judecătorilor ar putea fi sancționată penal. Un proiect de lege în acest sens a fost votat joi în prima lectură de Parlament. Potrivit documentului, pentru ultragierea magistraților, adică pentru jignirea intenționată a acestora, sunt prevăzute pedepse contravenționale. Acțiunile însoțite de
PAS pune condiții pentru votarea bugetului municipal: Drumuri, compensații și salarii
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul Municipal Chișinău cere organizarea urgentă a unei ședințe și includerea pe ordinea de zi a proiectului bugetului municipal și a amendamentelor de peste 510 milioane de lei. Reprezentanții PAS spun că vor vota bugetul doar dacă
Trei moldoveni recrutați pentru asasinate în Ucraina, arestați preventiv pentru 30 de zile
Trei dintre cei patru moldoveni reținuți după ce ar fi fost recrutați de Rusia pentru a comite asasinate în Ucraina au primit mandate de arestare preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Precizăm că, o
De la pagină la ecran: Școlile din Moldova primesc manuale digitale inovatoare
Elevii și profesorii din Republica Moldova au, de acum, acces la manuale digitale pentru discipline precum biologie, fizică, matematică și informatică, prin intermediul unei platforme lansate de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Platforma include, în prezent, șapte manuale destinate claselor a
Moldovenii recrutați de Rusia pentru a comite asasinate în Ucraina, în fața magistraților. Procurorii cer arest
Trei moldoveni, recrutați de Rusia pentru a comite asasinate în Ucraina, au fost aduși în fața magistraților. Procurorii cer pe numele lor demersuri de arestare pentru 30 de zile. Aceștia au refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor. Precizăm că, o amplă rețea de
Inflația în Moldova a ajuns la 4,8% în ianuarie. Cele mai mari scumpiri, la produsele alimentare
Rata anuală a inflației în Republica Moldova, la nivelul lunii ianuarie a acestui an, a fost de 4,8%. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la produsele alimentare – cu peste 6%, și la servicii – cu peste 7%. Potrivit experților, acest nivel al
Moldova atrage tot mai mulți turiști: Românii și italienii, fascinați de ospitalitatea locală
Fără mare și fără munți, Republica Moldova reușește totuși să atragă tot mai mulți turiști străini. Unii caută liniștea satelor, alții vin pentru faimoasele vinuri, însă toți pleacă impresionați de ospitalitatea locală. Datele Biroului Național de Statistică arată că, în 2025, numărul vizitatorilor
