Elevii de la Liceul „Miguel de Cervantes” au participat la o vânătoare de comori la Parlament
Elevii clasei a X-a de la Liceul Teoretic „Miguel de Cervantes” au vizitat astăzi Parlamentul Republicii Moldova, unde au participat la o vânătoare de comori. Înainte de concurs, tinerii au discutat cu deputatul Vitali Gavrouc despre democrație și rolul parlamentarismului. Ulterior, liceenii s-au
VIDEO Prima dezbatere electorală organizată de ONE TV și NEXT TV: AUR și NOI, față în față
Prima dezbatere electorală organizată de ONE TV și NEXT TV a avut loc cu participarea reprezentanților partidelor AUR și NOI, care au răspuns la întrebări legate de războiul de la graniță, declanșat de Kremlin împotriva Kievului, precum și la cele privind problemele cu
Dorin Recean: ”Moldova intră în iarnă cu încredere. 90% din necesarul de gaze este deja acoperit”
Republica Moldova este pregătită pentru sezonul rece 2025–2026, iar 90% din gazele necesare au fost deja achiziționate. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean, în cadrul ședinței Comisiei guvernamentale de coordonare a măsurilor de pregătire pentru sezonul de încălzire. Astfel, potrivit datelor
Profesorul Valentin Naumescu, invitatul Anei Butnariuc la „Info One Special”
Republica Moldova traversează un moment decisiv, aflată la intersecția unor provocări majore: presiunile tot mai intense ale războiului hibrid declanșat de Federația Rusă, incertitudinea alegerilor parlamentare din 28 septembrie și miza crucială a integrării europene. Despre aceste subiecte discută, în această seară, Directorul
Tot mai mulți copii ajung la medic cu probleme respiratorii din cauza adenoizilor măriți
Tot mai mulți copii ajung la medic încă de la vârste fragede cu probleme de respirație, sforăit în somn sau dureri frecvente de urechi. Potrivit medicilor, principala cauză sunt adenoizii măriți, cunoscuți și ca vegetații adenoide, iar netratați la timp, aceștia afectează dezvoltarea
Descinderi masive în țară: O persoană a fost reținută în urma a 46 de percheziții într-un dosar de corupție electorală
Descinderi masive în țară. O persoană a fost reținută pentru 72 de ore. Oamenii legii au desfășurat joi, pe teritoriul țării, 46 de percheziții într-un dosar de corupție electorală. Astfel, investigațiile au scos la iveală că un grup de persoane au încercat să
Centrul de Sănătate Publică Bălți, inaugurat după reparația capitală. Investiția se ridică la 47,9 milioane de lei
Centrul de Sănătate Publică Bălți a fost inaugurat astăzi, 18 septembrie, după lucrări de reparație capitală. Investiția totală se ridică la aproximativ 47,9 milioane de lei. La eveniment au participat ministra Sănătății, Ala Nemerenco, directorul ANSP, Nicolae Jelamschi, și angajații instituției. În urma
20 de elevi de etnie romă din Mingir au primit ghiozdane și rechizite noi
Douăzeci de elevi de etnie romă de la Gimnaziul din satul Mingir, raionul Hîncești, au primit ghiozdane și rechizite școlare. Acțiunea a avut loc în cadrul unei inițiative de sprijin pentru incluziunea în educație. La eveniment au participat elevi, părinți, reprezentanți ai Ministerului
Promo-LEX: Biserica Ortodoxă, din nou implicată în campania electorală
Implicarea Bisericii Ortodoxe în campania electorală rămâne un subiect sensibil. Deși legea interzice acest lucru, raportul Promo-LEX arată cel puțin patru cazuri de utilizare a imaginii religioase în scop politic. Un exemplu este Blocul „Patriotic”, care și-a lansat campania lângă Mănăstirea Căpriana, folosind
Peste 300 de primari au discutat la Chișinău proiecte europene pentru integrare locală și regională
Peste 300 de primari și lideri regionali din Republica Moldova, România, Ucraina și Polonia și-au dat întâlnire la Chișinău în cadrul Forumului Internațional de Cooperare Transfrontalieră Europeană. Evenimentul are drept scop accelerarea integrării europene la nivel local și regional. Acest lucru se întâmplă
