VIDEO Candidată la funcția de deputat din partea Blocului Patriotic ar fi falsificat semnături pentru un act oficial
Aliona Pistriuga, șefă a Centrului de Sănătate Publică Edineț și candidată la funcția de deputat din partea Blocului Electoral Patriotic, ar fi falsificat semnături pentru un document transmis pe 4 septembrie către Parlament, Ministerul Educației și Procuratură din partea Partidului „Inima Moldovei”. În
Băsescu: O victorie a stângii pro-moscovite ar aduce în Parlament şi în guvernul de la Chişinău marionetele lui Putin
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a afirmat, referindu-se la alegerile parlamentare din Republica Moldova, că în aceeași zi, seara, „Putin şi ai lui pot fi la graniţa României”. Băsescu a precizat că viitorul Republicii Moldova, dar şi securitatea României, vor fi decisiv
Precizări de la Președinție: Costurile privind vizita Maiei Sandu la Vatican, acoperite integral de familia Președintei
Costurile privind vizita Maiei Sandu la Vatican au fost acoperite integral de familia Președintei. Precizările au fost făcute de Președinție, în contextul în care au apărut speculații false despre cheltuielile familiei Maiei Sandu cu ocazia acestei vizite. „Pe unele canale de Telegram au