UE și Moldova își consolidează parteneriatul energetic. Comisarul european Dan Jorgensen, în vizită la Chișinău
Republica Moldova își întărește parteneriatul energetic cu Uniunea Europeană. Comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jorgensen, se află într-o vizită oficială la Chișinău. Vizita are loc în contextul celei de-a șasea reuniuni la nivel înalt a Dialogului UE – Moldova în domeniul
Furtuni extreme în Germania: Un avion a aterizat de urgență, după ce 9 persoane au fost rănite din cauza turbulențelor
Furtuni extreme în Germania. Un avion al companiei Rayanair a aterizat de urgență după ce nouă persoane aflate la bord au fost rănite din cauza turbulențelor puternice. Potrivit presei din România, care citează The Associated Press, la bordul aeronavei care efectua cursa Berlin
Bulgaria primește undă verde pentru a trece la euro. Vestea a declanșat haos în Parlament
Bulgaria a obținut aprobarea Comisiei Europene și a Băncii Centrale Europene pentru a adopta moneda euro începând cu 1 ianuarie 2026. Deși pasul este considerat un progres major, reacțiile interne au fost mixte. Entuziasmul autorităților a fost umbrit de scene tensionate în Parlament.
Fără aviz psihologic: MAI vrea să permită accesul rapid la arme pentru demnitari
Deputații, miniștrii sau primarii, adică persoanele cu funcții de demnitate publică, ar putea intra în posesia unei arme fără a mai trece prin cursuri de instruire sau controale medicale. Aceasta este una dintre prevederile unui proiect de lege elaborat de Ministerul Afacerilor Interne.