Peste 5.200 de elevi au participat la târgurile universităților din țară, în cadrul campaniei „Învață în Moldova”

Peste 5.200 de elevi au participat la târgurile universităților din țară, în cadrul campaniei „Învață în Moldova”

apr. 16, 2025

Peste 5.200 de elevi, viitori absolvenți ai liceelor din întreaga țară, au participat la târgurile universităților organizate între 15 martie și 12 aprilie. Târgurile au fost organizate de Ministerul Educației în cadrul campaniei „Învață în Moldova”. Cele zece evenimente regionale au avut loc

Read More
Alegerile parlamentare ar putea avea loc pe 28 septembrie, afirmă Igor Grosu

Alegerile parlamentare ar putea avea loc pe 28 septembrie, afirmă Igor Grosu

apr. 16, 2025

Alegerile parlamentare din această toamnă ar putea fi organizate pe data de 28 septembrie. Despre aceasta a anunțat președintele Parlamentului, Igor Grosu. Într-o postare publicată pe rețelele sociale, acesta a precizat că împreună cu deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a fost înregistrat

Read More
Un ordin fals circulă în spațiul public. Ministerul Afacerilor Externe dezminte informațiile

Un ordin fals circulă în spațiul public. Ministerul Afacerilor Externe dezminte informațiile

apr. 16, 2025

Ministerul Afacerilor Externe dezminte circulația unui document fals, pretins a fi emis pe 14 aprilie 2025, sub semnătura ministrului Mihai Popșoi. Documentul conține informații false despre modificarea legislației privind căsătoriile între persoane de același sex. Conținutul documentului include elemente care contravin reglementărilor legale

Read More
Ambulanțele din 15 raioane din centrul țării vor beneficia de o nouă stație modernă de producere a oxigenului medical

Ambulanțele din 15 raioane din centrul țării vor beneficia de o nouă stație modernă de producere a oxigenului medical

apr. 16, 2025

Ambulanțele din 15 raioane ale țării vor fi deservite de o nouă stație de producere a oxigenului medical. Aceasta a fost inaugurată oficial de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Stația este destinată realimentării rapide și sigure a buteliilor de oxigen

Read More
SUA și-au relaxat poziția legată de rambursarea ajutorului dat Ucrainei, privind afacerea cu minerale

SUA și-au relaxat poziția legată de rambursarea ajutorului dat Ucrainei, privind afacerea cu minerale

apr. 16, 2025

Statele Unite au dat înapoi și nu mai consideră (în contextul negocierii acordului privind mineralelor) că datoria Ucrainei ar fi de 300 de miliarde USD, ci doar de 100 de miliarde, transmite Digi24 cu referire la surse Bloomberg. Surse familiarizate cu subiectul au

Read More
Un bărbat a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de influență și corupție

Un bărbat a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de influență și corupție

apr. 16, 2025

Un bărbat a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de influență, corupere activă și complicitate la corupere pasivă. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Anterior, acesta a fost condamnat pentru infracțiuni similare la 3 ani de închisoare.

Read More
VIDEO Jaf în Capitală: Hoțul a atacat, în plină stradă, o vârstnică de 88 de ani

VIDEO Jaf în Capitală: Hoțul a atacat, în plină stradă, o vârstnică de 88 de ani

apr. 16, 2025

O femeie de 88 de ani din Capitală a trăit clipe de groază și neputință, atunci când un individ s-a apropiat și i-a smuls geanta în care avea o sumă impunătoare de bani. Victima mergea împreună cu soțul său pe bulevardul Cuza Vodă

Read More
Focul Haric va ajunge și în acest an la Chișinău, în noaptea de Înviere

Focul Haric va ajunge și în acest an la Chișinău, în noaptea de Înviere

apr. 16, 2025

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim va fi continuată și în acest an. În seara de sâmbătă, 19 aprilie 2025, Lumina Sfântă va fi adusă în România, iar un delegat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași va aduce Sfânta Lumină la

Read More
Roman Cojuhari, despre reorganizarea CFM: Infrastructura feroviară va fi separată de transportul de mărfuri și pasageri

Roman Cojuhari, despre reorganizarea CFM: Infrastructura feroviară va fi separată de transportul de mărfuri și pasageri

apr. 16, 2025

Calea Ferată din Moldova (CFM) urmează să fie reorganizată. Despre aceasta a anunțat directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari. Oficialul a declarat că, în conformitate cu prevederile Codului feroviar, infrastructura feroviară va fi separată de celelalte activități comerciale ale întreprinderii.

Read More
Bursele elevilor și studenților vor fi majorate cu 4,6%. Decizia a fost aprobată de Guvern

Bursele elevilor și studenților vor fi majorate cu 4,6%. Decizia a fost aprobată de Guvern

apr. 16, 2025

Studenții și elevii vor avea burse mai mari. Guvernul a aprobat indexarea burselor cu 4,6%. Potrivit Ministerului Educației, vor fi majorate bursele pentru mai multe categorii de beneficiari. Elevi talentați din liceele-internat republicane cu profil arte, elevii Colegiului Național de Coregrafie, studenți din

Read More