Necesarul de consum de energie electrică pentru joi va fi asigurat intergral. Energocom a făcut rezerve
Necesarul de consum de energie electrică pe teritoriul de pe malul drept al Nistrului va fi acoperit integral pentru joi, 30 ianuarie. Potrivit estimărilor, se preconizează un consum similar celui de astăzi, informează Energocom. Furnizorul a rezervat capacitatea comercială la hotarul cu România,
Milioane de oameni din Asia sărbătoresc începutul „Anului Șarpelui”
Milioane de oameni din Asia sărbătoresc Anul Nou Chinezesc și începutul Anului Şarpelui. Festivitățile au început de ieri, 28 ianuarie, și vor dura opt zile. În această perioadă, tradițional, au loc reuniuni de familie, prânzuri copioase, spectacole tradiționale și desigur aprinderea petardelor, care
Consiliul Superior al Procurorilor, îngrijorat de impactul reformelor asupra independenței procurorilor
Consiliul Superior al Procurorilor aventi cu o reacție după anunțul Ministerului Justiției privind fuzionarea PA și PCCOCS. Instituția menționează că monitorizează îndeaproape inițiativele privind reorganizarea procuraturilor specializate și își exprimă preocuparea față de efectele pe care acestea le-ar putea avea asupra eficienței și
Moldova își deschide ambasadă în Kazahstan: Noi oportunități economice
Republica Moldova va avea o ambasadă în Kazahstan. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat finalizarea procedurilor interne pentru punerea în aplicare a deciziei Guvernului în acest sens. Kazahstanul este una dintre cele mai mari economii din Asia Centrală și un partener comercial important pentru