Energocom: Consumul de energie electrică pentru ziua următoare este asigurat integral
Necesarul de consum de energie electrică pe teritoriul de pe malul drept al Nistrului va fi acoperit integral pentru mâine, 29 ianuarie. Potrivit estimărilor, se preconizează un consum similar celui de astăzi, informează Energocom. Totodată, specialiștii afirmă că, comparativ cu o zi tipică
Parlamentul European votează săptămâna aceasta mecanismul de sprijin de 1,8 miliarde de euro pentru Moldova
Parlamentul European urmează să voteze în această săptămână mecanismul de sprijin financiar în valoare de 1,8 miliarde de euro destinat susținerii economiei Republicii Moldova și consolidării parcursului său european. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European pe acest
Prim-ministrul Serbiei, Milos Vucevic, demisionează. Ce l-a determinat să ia această decizie
Prim-ministrul Serbiei, Milos Vucevic, și-a anunțat demisia. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, scrie Politika. Decizia vine în contextul protestelor masive, care se desfășoară din toamna anului trecut. Manifestațiile în masă au fost declanșate după prăbușirea copertinei de beton de