Fără diferențe: Preț egal la gaz pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului
Locuitorii din regiunea transnistreană vor achita pentru gaz același preț de piață ca cetățenii de pe malul drept al Nistrului, fără nicio diferență, a anunțat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Decizia ar putea intra în vigoare în cazul în care Gazprom va sista
Moldova va deschide un Consulat General la Chicago în 2025
Cetățenii moldoveni stabiliți în Statele Unite ale Americii vor avea un nou punct de sprijin consular. Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a anunțat că în prima jumătate a anului 2025 va fi deschis Consulatul General al Republicii Moldova la Chicago. Decizia vine în
Companiile de taxi, luate la control. Au fost aplicate amenzi de peste 164 mii lei în luna noiembrie
Serviciul Fiscal de Stat a aplicat amenzi în valoare totală de peste 164.000 de lei în urma controalelor efectuate în luna noiembrie asupra activităților de transport de pasageri în regim taxi. 9 operatori de transport au fost sancționați cu 16.600 de lei pentru
Klaus Iohannis a desecretizat documentele CSAT privind alegerile
Procesul electoral din România a fost vizat de peste 85.000 de atacuri cibernetice, iar unul dintre candidații la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, ar fi beneficiat de o campanie masivă de promovare pe TikTok, fără să declare niciun buget la Autoritatea Electorală Permanentă. Informațiile
Curs valutar 5 decembrie. Cât valorează principalele monede de referință
Curs valutar 5 decembrie. Dolarul crește, iar euro scade. Dolarul american este cotat la 18,29 lei, în creștere față de ziua precedentă. Euro este evaluat la 19,22 lei, marcând o ușoară scădere. Leul românesc rămâne stabil, fiind cotat la 3,86 lei moldovenești. Rubla