Date alarmante: Uraganul Helene a ucis cel puțin 105 oameni în Statele Unite
Cel puțin 105 oameni au murit, după ce uraganul Helene a lovit sud-estul Statelor Unite, iar autoritățile se așteaptă ca bilanțul victimelor să crească. Milioane de persoane au rămas fără curent electric, zeci de poduri au fost distruse, iar drumurile au fost inundate,
Redesenări de granițe pe timp de pace, în inima Europei. Două țări își modifică frontiera
Redesenări de granițe pe timp de pace, în inima Europei. Iată că este posibil, iar cauza ar putea să-i surprindă pe mulți. Este vorba despre Elveția și Italia, care au fost de acord să redeseneze granița care traversează un vârf alpin, în condițiile
Soldații ucraineni au aruncat în aer o clădire din Torețk pe care forțele ruse o foloseau drept post avansat de luptă
Soldații ucraineni au detonat un bloc din Torețk, regiunea Donețk, pe care forțele ruse îl foloseau drept post avansat într-o zonă disputată a orașului. O mică unitate ucraineană, sprijinită de două vehicule, a ținut clădirea sub foc constant, în timp ce colegii lor