Viktor Orban: ,,Ungaria va aproba aderarea Suediei la NATO”
Premierul Ungariei, Viktor Orban a declarat că Ungaria va aproba cererea de aderare a Suediei la NATO. Declarația a fost făcută în parlamentul ungar, relatează Reuters. El le-a cerut colegilor săi parlamentari să aprobe aderarea, adăugând că aceasta ,,va consolida securitatea Ungariei”. Ungaria
Geoană a anunțat ce s-ar putea întâmpla pe 28 februarie în Transnistria
Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, a declarat că NATO va continua să sprijine Moldova chiar dacă Rusia va decide să anexeze Transnistria la 28 februarie. Totodată, Geoană crede că Rusia nu are putere să o facă acum. „Dacă ne uităm puțin
Deficitul bugetar în prima lună a anului curent constituie peste 1 miliard de lei
Veniturile totale ale bugetului de stat pentru luna ianuarie au constituit aproximativ 4,5 miliarde de lei. Totodată, prima lună a anului curent s-a încheiat cu un deficit de peste un miliard de lei, informează Ministerul Finanțelor. Mai exact, potrivit unui raport al instituției,
Problemele producătorilor de cereale și oleaginoase vor fi discutate în cadrul unei ședințe
O ședință a Comisiei pentru problemele producătorilor de cereale și oleaginoase urmează să se desfășoare marți, 27 februarie, la care fermierii cer să fie discutate mai multe subiecte. Anunțul a fost făcut de Alexandr Slusari, președintele Asociației „Forța Fermierilor”. Potrivit lui Alexandr Slusari, reprezentanții
VIDEO ONG-urile de media cer primarului Capitalei să evite manifestarea oricăror forme de intoleranță față de presă
ONG-urile de media cer primarului Capitalei, Ion Ceban, să adopte un comportament adecvat și să evite manifestarea oricăror forme de intoleranță față de presă. Asta după ce, edilul, care este și liderul formațiunii Mișcarea Alternativă Națională, și-a permis din nou să atace și