Compensația pentru consumul gazelor naturale a fost calculată. Valoarea depășește 110 mln lei

Compensația pentru consumul gazelor naturale a fost calculată. Valoarea depășește 110 mln lei

dec. 12, 2023

A fost calculată compensația pentru consumul gazelor naturale în noiembrie. Valoarea totală constituie 110,8 milioane lei.  Astfel, s-a stabilit că 434 220 consumatori casnici, cărora le-a fost deja atribuit gradul de vulnerabilitate, vor beneficia de aceste compensații. Cifrele au fost estimate în conformitate

Read More
VIDEO Nicu Popescu, despre vizita sa la Bruxelles

VIDEO Nicu Popescu, despre vizita sa la Bruxelles

dec. 12, 2023

Nicu Popescu a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles, în ajunul Consiliului European din 14-15 decembrie, despre care oficialul vorbește într-un video publicat de MAEIE pe YouTube. În cadrul vizitei, oficialul a avut întâlniri atât cu oficiali europeni, cât și cu colegii

Read More
Dorin Recean a avut o discuție telefonică cu omologul său român. Despre ce au discutat oficialii

Dorin Recean a avut o discuție telefonică cu omologul său român. Despre ce au discutat oficialii

dec. 12, 2023

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean și prim-ministrul României, Marcel Ciolacu au avut o discuție telefonică în care au discutat despre integrarea europeană, cooperarea bilaterală în sectorul energetic și dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere. Marcel Ciolacu a precizat că Guvernul României va rămîne un partener de

Read More
Cazuri de gripă sezonieră  în municipiul Chișinău. Recomandările ANSP

Cazuri de gripă sezonieră  în municipiul Chișinău. Recomandările ANSP

dec. 12, 2023

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 12 cazuri de gripă sezonieră  în municipiul Chișinău. Dintre acestea, 5 cazuri se numără în rândul pacienților cu vârsta cuprinsă între și 4 ani, 2 cazuri – pacienți cu vârsta 5-14 ani. Alte 5 cazuri se

Read More
Republica Moldova și Letonia au semnat un acord bilateral de colaborare în domeniul securității sociale

Republica Moldova și Letonia au semnat un acord bilateral de colaborare în domeniul securității sociale

dec. 12, 2023

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene a Republicii Moldova a avut o discuție cu ministrul afacerilor externe al Letoniei, Krišjānis Kariņš, în cadrul vizitei sale la Bruxelles. Vicepremierul a abordat tema colaborării între țările noastre, concentrându-se în special asupra valorificării experienței și expertizei

Read More
CEC a dispus renumărarea buletinelor de vot în comuna Brînzenii Noi

CEC a dispus renumărarea buletinelor de vot în comuna Brînzenii Noi

dec. 12, 2023

Buletinele de vot pentru funcția de primar al comunei Brînzenii Noi, raionul Telenești, vor fi renumărate. Este vorba despre turul doi de scrutin din 19 noiembrie. Decizia vine în contextul hotărârii Curții de Apel Chișinău din 1 decembrie 2023 și a încheierii Curții Supreme de

Read More
Dorin Recean, întrevedere cu consiliera strategică de la Institutul pentru Schimbare Globală. Despre ce au discutat

Dorin Recean, întrevedere cu consiliera strategică de la Institutul pentru Schimbare Globală. Despre ce au discutat

dec. 12, 2023

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu Sanna Marin, consilieră strategică la Institutul Tony Blair pentru Schimbare Globală, aflată într-o vizită oficială la Chișinău. Oficilii au discutat despre procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, agenda de reforme. Dezvoltarea economiei și strategia

Read More
Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare a beneficiat de o donație din partea SUA

Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare a beneficiat de o donație din partea SUA

dec. 12, 2023

 Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliției a primit o donație de echipament pentru unitatea tehnico-explozivă. Este vorba de echipamente indispensabile pentru protecția împotriva efectelor exploziei. Donația a fost făcută de SUA.    Acestea vor fi utilizate pentru dezvoltarea abilităților

Read More
CSP a decis când va avea loc Adunarea Generală a Procurorilor

CSP a decis când va avea loc Adunarea Generală a Procurorilor

dec. 12, 2023

Adunarea Generală a Procurorilor se va desfășura în data de 22 decembrie la ora 10:00. Hotărârea a fost luată de Consiliul Superior al Procurorilor în cadrul ședinței de astăzi. În cadrul aceleiași ședințe, CSP a hotărât reluarea activității Comisiei de organizare a alegerilor

Read More
100 de camioane ucrainene au trecut granița cu Polonia, după mai multe săptămâni de blocaje

100 de camioane ucrainene au trecut granița cu Polonia, după mai multe săptămâni de blocaje

dec. 12, 2023

Aproximativ 100 de camioane au trecut printr-un punct de trecere a frontierei ucrainene cu Polonia de când șoferii polonezi de camioane au ridicat luni blocajul, a declarat marți adjunctul ministrului ucrainean al infrastructurii, Serhiy Derkach, potrivit Digi24. Acesta a declarat că Kievul speră

Read More