Statistică: România este țara cu cei mai mulți proprietari de case și apartamente din UE
România a avut în 2022 cel mai mare procent de proprietari de locuințe din întreaga Uniune Europeană. Datele au fost prezentate de Oficiul European de Statistică. Potrivit datelor, în 2022, 69% din populația europeană locuia în case sau apartamente proprii, în timp
Cauzele de corupție vor fi examinate de o instanță specializată
Cauzele de corupție vor fi examinate de către o instanță de judecată specializată. Un proiect de lege elaborat de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost votat astăzi în prima lectură de Legislativ, transmite Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
MAEIE, după declarația ministrului rus de externe: Insistăm pe retragerea imediată și necondiționată a trupelor ruse
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene cere insistent retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării. Mesajul reprezintă o reacție a autorităților de la Chișinău la declarațiile făcute astăzi de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, precum că Moldova ar putea fi „următoarea jertfă
Vladimir Bolea este audiat în Parlament pe subiectul crizei din agricultură
Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, este audiat în Parlament pe subiectul crizei din agricultură. Bolea le-a spus deputaților că situația e dificilă și că ajutorul pentru fermieri trebuie să fie țintit. ”Ajutorul trebuie să fie țintit. Noi trebuie să-i identificăm pe cei care