Biroul de Reintegrare: A crescut numărul de plângeri privind restricționarea liberei circulații în zona de securitate
Conducerea Inspectoratului de poliție Bender a anunțat creșterea numărului de plângeri ce vizează restricționarea liberei circulații în raionul cu regim sporit de securitate, transmite Biroul Politici de Reintegrare. Despre aceasta s-a discutat la ședința Comisiei Unificate de Control de astăzi, 23 noiembrie. Totodată,
Nicu Popescu a avut o întrevedere cu secretarul general al CCR, Majlinda Bregu. Vezi care au fost subiectele discutate
Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Cooperării Regionale, Majlinda Bregu, însoțită de echipa din cadrul Secretariatului CCR. Popescu a subliniat importanța acestui și viitorului an pentru statele care sunt în proces de aderare la Uniunea Europeană. „Suntem
Ucraina a început să importe curent electric din România, Slovacia şi Polonia
Operatorul reţelei naționale de electricitate din Ucraina, Ukrenergo, a anunţat joi că reţeaua se află într-o situaţie „dificilă”, fiind serios afectată de bombardamentele ruseşti, ceea ce a adus Ucraina în situaţia în care trebuie să importe electricitate. „Astăzi, consumul de electricitate continuă să