foto:marathon.md

200 de alergători vor parcurge o distanță de 478 de kilometri între Chișinău și București

200 de alergători din Republica Moldova și România vor participa la un ultramaraton în care vor parcurge o distanță de 478 de kilometri între Chișinău și București. Cursa va include mai multe etape și va avea loc atât în timpul zilei, cât și pe timp de noapte, cu distanțe cuprinse între 7 și 15 km.

Startul va fi dat la Chișinău, pe data de 22 martie, ora 9:00, în Piața Marii Adunări Naționale.
„Startul și finișul au fost stabilite în proximitatea a două puncte emblematice: Arcul de Triumf din Chișinău și cel din București, repere istorice și culturale ce constituie, totodată, simboluri ale unității și solidarității. Este pentru prima dată când cele două țări vor organiza o cursă în regim transfrontalier”, susține Sergiu Gurin, secretar de stat la Ministerului Educației și Cercetării.
 Traseul urmează să fie parcurs în 52 de ore și va trece prin Chișinău, UTA Găgăuzia și 4 raioane din Republica Moldova (Ialoveni, Cimișlia, Taraclia și Cahul), 5 județe din România (Galați, Brăila, Buzău, Ialomița și Ilfov), precum și prin București.

Evenimentul este organizat de o asociație sportivă, cu suportul Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sport din România, în perioada 22 – 24 martie, curent.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA