20 de ani de închisoare pentru bărbatul care ar fi ucis cu cruzime o femeie în Ungheni

Un bărbat de 45 de ani din Ungheni a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Acesta ar fi bătut și sugrumat o femeie în propria locuință. Deși victima a fost găsită fără viață în gospodăria sa, bărbatul a susținut că nu știe cum a ajuns acolo și că o altă persoană ar fi comis crima.

Potrivit Procuraturii Ungheni, crima a avut loc în noaptea de 2 martie 2026. Bărbatul și victima au consumat băuturi alcoolice în locuința bărbatului. Anchetatorii au stabilit că acesta i-ar fi aplicat femeii mai multe lovituri, inclusiv în zona capului, după care ar fi sugrumat-o.

Cadavrul a fost descoperit a doua zi, după ce mama inculpatului a revenit acasă. Femeia a alertat o vecină, care a apelat Serviciul 112. Echipajele medicale și polițiștii ajunși la fața locului au constatat decesul victimei.

În fața instanței, inculpatul nu și-a recunoscut vina și a declarat că ar fi găsit femeia fără suflare în locuința sa, susținând că aceasta ar fi fost ucisă de o altă persoană. Totuși, procurorii au prezentat probe pe care instanța le-a considerat suficiente pentru pronunțarea unei sentințe de condamnare.

Bărbatul nu este la prima abatere de la lege. Acesta a mai fost condamnat anterior pentru jaf, huliganism, vătămare gravă a integrității corporale și evadare din locurile de detenție. Totodată, pe rolul instanțelor se află alte două dosare în care este cercetat pentru violență în familie și viol.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA