sursa: politia.md

16 percheziții într-un dosar de droguri. Suspectul a încercat să corupă un om al legii

Oamenii legii au efectuat 16 percheziții într-un dosar de droguri. Unul dintre suspecți a încercat să corupă un ofițer de investigație, dar a fost plasat în izolator pentru 72 de ore. 

Totul a pornit de la o informație oprativă despre faptul că un grup de persoane ar fi pus în aplicare o schemă de producere a drogurilor și vânzarea lor în nordul țării.

Ofițerii Direcției Investigații Nord a INI au identificat 4 figuranți, iar în casele și mașinile acestora au fost efectuate 16 percheziții autorizate.

În imobilul unuia dintre suspecți au fost depistate aproximativ 3 kg de marijuana, în valoare de aproximativ 700 000 de lei.

Mai mult, în cadrul documentării la fața locului, individul i-a propus unui ofițer de investigație din cadrul INI 1000 de euro pentru a scăpa basma curată.

Polițistul a denunțat cazul la Direcția generală teritorială Nord a CNA, iar drept urmare, bărbatul a fost reținut în flagrant, în timpul transmiterii banilor, și plasat în izolator pentru 72 de ore.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru corupere activă.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media