Proteste în România. Transportatorii și fermierii au blocat șosele

Proteste masive în România. Transportatorii și fermierii au blocat şoselele de centură ale marilor oraşe de peste Prut. Protestatarii cer ca transportul rutier să fie recunoscut „drept sector economic strategic” și să fie susținut în condiţiile în care, potrivit lor, sectorul este cel mai mare exportator de servicii din România, aducând peste 5 miliarde de euro anual în economia românească.

Sâmbătă au avut loc discuții de la Agricultură, Transporturi și ASF. Delegațiile protestatarilor trebuiau să vină duminică la ora 11:00 la negocieri la Ministerul Finanțelor, dar nu s-au prezentat și au cerut amânarea pentru ora 14:00, scrie hotnews.

„Din păcate, nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun. Am cerut un pachet de măsuri concrete, cum văd dumnealor problemele noastre pentru că noi, cerinţele pe care le-am făcut, nu pot fi luate în calcul nicicum. Din punctul meu de vedere, neputinţa e la ea acasă”, a declarat un lider al protestatarilor.

El a afirmat că lobby-ul asiguratorilor este mai puternic decât cel al populaţiei.

„Nu au venit cu date concrete. Cerinţele noastre nu sunt de luat în calcul. Nu se poate, nu se poate şi nu se poate. Deci lucrurile astea, atâta timp cât lobby-ul asiguratorilor este mai puternic decât lobby-ul populaţiei, suferă toată lumea. Asta este viaţa, nu putem face nimic”, a mai transmis Dănuţ Andruş.

Vineri, premierul român Marcel Ciolacu a avut consultări cu delegaţia transportatorilor şi fermierilor, în care au fost analizate problemele semnalate de reprezentanţii celor două sectoare de activitate, soluţiile legale în acord cu normele la nivel european, precum şi modalitatea de aprobare a acestora.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA