129 de instituții de învățământ din țară au organizat procesul educațional online. Ministerul Educației a anunțat că decizia a fost luată în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile.
Alte 29 de instituții au activat în format mixt, cu prezență fizică și online. 174 de instituții vor recupera orele ulterior. În același timp, 841 de instituții și-au desfășurat activitatea în regim normal, cu prezență fizică.
”În contextul condițiilor meteorologice dificile generate de polei, Ministerul Educației și Cercetării a recomandat instituțiilor de învățământ și organelor locale de specialitate din domeniul educației să evalueze situația specifică fiecărei școli și să decidă dacă, pentru ziua de 26 ianuarie 2026, este necesară aplicarea unui regim special de desfășurare a lecțiilor”, se arată în comunicat.
În Chișinău, primarul Ion Ceban a anunțat că toți elevii vor sta acasă. Lecțiile vor fi recuperate ulterior.


