Construcția liniei electrice de înaltă tensiune „Vulcănești–Chișinău” este aproape finalizată, iar aceasta urmează să fie dată în exploatare deja în luna iulie. Declarația a fost făcută miercuri de secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, care a precizat că ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și instituția pe care o conduce monitorizează îndeaproape desfășurarea lucrărilor. Potrivit oficialei, contractul cu compania de construcții care a câștigat licitația este valabil până la sfârșitul lunii iunie, iar autoritățile urmăresc ca toate lucrările să fie finalizate în termen.
”La stația electrică Vulcănești de 400 kW avem deja un rezultat de 75%, pe linie vorbim de un rezultat de 95% și stația electrică Chișinău de 330 de kW, vorbim de un rezultat de 80%. Noi monitorizăm la maxim și vrem să ne asigurăm că respectivii contractori își vor realiza munca conform termenelor predicați. Sperăm că și condițiile meteorologice vor fi bune în continuare ca să putem finaliza aceste lucrări.”, a spus Carolina Novac, secretară de stat a Ministerului Energiei.
Construcția liniei electrice „Vulcănești–Chișinău” a început în aprilie 2024. Autoritățile promiteau inițial finalizarea proiectului până la sfârșitul anului 2025, însă termenele nu au fost respectate din diverse motive. Lucrările sunt realizate în cadrul proiectului „Interconectarea rețelelor electrice dintre Moldova și România”. Noua linie va putea acoperi peste 50% din consumul de energie electrică în orele de vârf și va permite, totodată, exportul energiei produse din surse regenerabile. Costul total al proiectului de dezvoltare a sistemului energetic este de 61 de milioane de euro, dintre care 27 de milioane sunt destinate construcției liniei „Vulcănești–Chișinău”. Finanțarea este oferită de Banca Mondială.


