Două persoane au fost reținute în urma a 19 percheziții efectuate în Dondușeni și Otaci, într-un dosar privind organizarea migrației ilegale pentru 12 cetățeni ucraineni, apți de luptă. Ancheta a scos la iveală o schemă bine organizată, prin care migranții traversau ilegal râul Nistru cu o barcă gonflabilă, contra sumei de 10.000 de dolari per persoană. Banii erau transferați electronic sau în numerar în Ucraina.
Unul dintre suspecți, transportator implicat în rețea, a fost prins în flagrant în timp ce transporta patru migranți ucraineni sosiți ilegal în Moldova. Acesta a fost oprit pe șoseaua de centură a orașului Dondușeni, în drum spre Chișinău. Cel de-al doilea suspect, organizator al grupării infracționale, a fost reținut la domiciliul său din Otaci.
La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, ambii suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.
Ajunși ilegal în Moldova, migranții erau ghidați de rețea către Inspectoratul General pentru Migrație și subdiviziunile Poliției de Frontieră pentru legalizarea actelor necesare plecării spre Uniunea Europeană.
Perchezițiile desfășurate cu sprijinul angajaților „Fulger” au vizat 11 persoane cu vârste între 31 și 47 de ani, inclusiv doi funcționari publici din cadrul MAI, care dețin funcții de conducere.
Printre cei vizați se află și un intermediar financiar, responsabil de colectarea banilor de la migranți și transmiterea acestora către membrii rețelei.
Autoritățile au găsit la percheziții barca folosită pentru traversarea ilegală a Nistrului și bani în numerar – aproximativ 95.000 de dolari, euro, lei și hrivne.
Celelalte nouă persoane vizate de anchetă urmează să fie audiate și să primească statutul de bănuit.